Despre bullyingul care se ascunde sub pretexte elegante. Poate chiar și despre un soi de snobism. Și despre alfabetul empatie

Publicat pe

07.07.2026

|

Timp estimat de citire

3-4 min

Ne place să spunem despre noi că suntem empatici.
Dar empatia nu se măsoară în postări sau în mesaje frumoase. Barometrul empatiei ia în calcul și prima secundă în care întâlnim un pacient oncologic, un copil fără păr. Măsoară privirea pe care i-o oferim. Sau pe care alegem să i-o refuzăm.
Cred că, dincolo de educația academică, pe lângă matematică și gramatică, ar trebui să ni se predea și 💓alfabetul empatiei💓: gesturile simple care transformă binele în firesc și prin care a fi uman devine o formă de normalitate (să nu ne ferim, să nu judecăm, să nu transformăm diferența în motiv de excludere, să învățăm să privim omul dincolo de aparențe, să nu transformăm boala în etichetă).
Acest tip de alfabetizare se învață din exemplul adulților: din felul în care privim, din reacții și din respectul pe care îl arătăm celor vulnerabili. O societate cu adevărat educată nu este cea care știe multe, ci cea care știe să nu rănească.
Poate că cea mai grea luptă pentru un copil bolnav de cancer nu este doar boala. Uneori, felul în care este privit de cei din jur poate lăsa răni la fel de adânci.
Un copil care suferă de cancer este un om mic cu un suflet uriaș. Și dacă nu are păr nu înseamnă că este mai puțin copil.
Într-o societate care vorbește tot mai des despre empatie, sănătate mintală și incluziune, rămânem adesea orbi la cele mai evidente forme de discriminare. Și poate cea mai dureroasă dintre ele e cea care vizează copiii bolnavi. În special copiii cu cancer. Copilul care și-a pierdut părul nu-și pierde dreptul la joacă, la râs, la visuri, la prietenii. Nu devine nici mai puțin frumos, nici mai puțin demn de a fi privit.
Dacă traversăm pe celălalt trotuar, nu rezolvăm nimic. Bullyingul nu înseamnă doar porecle sau râsete în curtea școlii. Bullyingul se ascunde și într-o liniște stânjenitoare. Într-o privire întoarsă.
Adevărata incluziune începe acolo unde nu mai simțim nevoia să mascăm diferențele, ci să le întâmpinăm cu respect. Acolo unde ne educăm copiii să nu se ferească, ci să accepte și să fie oameni.
Poate că e momentul să ne educăm și ochii, nu doar inimile.
Un copil care luptă pentru viață este el însuși o lecție de compasiune și curaj.
Bob, balayage, breton filat, dar un păr donat e mai important!
V-am convins?
Și Dvs puteți face parte din rețeaua noastră internațională și contribui la schimbarea reală în viața copiilor!

Articole similare

Tunsoarea de la finalul verii

Tunsoarea de la finalul verii

Importanța donării păr copiilor bolnavi

Donarea redă copilărie, încredere și integrare copiilor bolnavi de cancer

ziua perucilor

Vrei să afli cum au trecut perucile Perucile au devenit simbol cultural și sursă de distracție

Te-ar putea interesa și

Despre bullyingul care se ascunde sub pretexte elegante. Poate chiar și despre un soi de snobism. Și despre alfabetul empatie

Un copil care luptă pentru viață este el însuși o lecție de compasiune și curaj.

Donarea de păr la bărbați în România: între prejudecăți, curaj și normalizare

Donarea de păr de către bărbați nu este un gest exotic. Este doar mai puțin vizibil.

4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

Zi pentru conștientizare și sprijin în lupta împotriva cancerului.